Este adevărat că românii nu vor mai avea voie să se încălzească cu ajutorul lemnelor din cauză că UE le interzice acest lucru? Nu, nu este adevărat: nu există nicio decizie, lege sau propunere oficială a Uniunii Europene care să interzică folosirea lemnului ca sursă de încălzire. Sunetul din videoclip provine dintr-un buletin de știri din 2021 care anunța această măsură, dezmințită și atunci de autorități.
Afirmația a apărut într-un video (arhivat aici) publicat pe TikTok, pe 27 octombrie 2025, cu următoarea descriere:
Asa ceva nu se poate
2025-2026
Murim de frig
Vocea de pe fundalul filmării adaugă:
Anunțul a fost făcut chiar de consilierul guvernatorului Băncii Naționale: Românii nu vor mai avea voie să se încălzească cu lemne, din cauză că UE ne va interzice acest lucru, a declarat Adrian Vasilescu în fața națiunii; un dezastru pentru jumătate dintre români.
Așa arăta postarea pe TikTok la momentul redactării acestui material:
(Sursa: Captură de ecran TikTok realizată joi, 30 octombrie 2025, ora 15:57 UTC)
Afirmația este o reluare a unei dezinformări mai vechi, apărute inițial în 2021, când un clip similar, preluând un buletin de știri, sugera același lucru (arhivat aici). Atunci, instituțiile europene și autoritățile române au clarificat că UE nu interzice folosirea sobelor sau a șemineelor pe lemne (arhivat aici), ci doar lucrează la reguli mai stricte pentru noile aparate puse pe piață, astfel încât acestea să fie mai eficiente și mai puțin poluante.
Ce arăta încă de pe-atunci Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este că România are nevoie să implementeze o reformă prin care să asigure trasabilitatea biomasei, pentru a preveni orice impact negativ al utilizării bioenergiei asupra biodiversității și pădurilor și pentru a diversifica mixul energetic pentru încălzire și răcire. Astfel, se propune și migrarea treptată către alte materii prime în afară de lemn. (arhivat aici).
În 2025, informațiile din clip au reapărut în spațiul online, fiind preluate și amplificate de politicieni precum deputatul AUR Adrian Axinia (arhivat aici), care l-a prezentat ca pe o informație actuală, contribuind la răspândirea panicii.
Comisia Europeană a explicat chiar recent că nu există niciun plan de a elimina sobele, șemineurile sau alte instalații de încălzire pe bază de lemn, cărbune ori peleți din gospodăriile private (arhivat aici). Lemnul rămâne inclus în strategia Uniunii privind energia regenerabilă, fiind considerat o sursă de bioenergie. În prezent, la Bruxelles se discută revizuirea Regulamentului privind proiectarea ecologică (arhivat aici), care urmărește să reducă poluarea și să crească eficiența energetică a echipamentelor noi care urmează să fie produse și comercializate. Noile standarde nu vor afecta instalațiile deja existente și nu implică interzicerea focului pentru încălzirea locuințelor.
Aceste politici europene au ca scop îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de dioxid de carbon, nu eliminarea încălzirii tradiționale cu lemne. În unele state membre, inclusiv în România, pot apărea programe naționale (arhivat aici) prin care gospodăriile să fie încurajate, până în 2030, să treacă la echipamente mai eficiente, dar astfel de măsuri sunt decise la nivel național, nu impuse direct de Uniunea Europeană.
Până în prezent, România nu a adoptat nicio lege care să interzică cetățenilor să se încălzească cu lemne. Aproximativ 3,5 milioane de gospodării românești (arhivat aici) folosesc în continuare această sursă de energie, iar autoritățile nu au anunțat vreo intenție de a o elimina. Singurele reglementări în vigoare sunt legate de eficiența sobelor noi și criteriile de sustenabilitate pentru biomasa folosită drept combustibil.
Astfel că, afirmația cum că Uniunea Europeană ar urma să interzică folosirea lemnului pentru încălzire, iar românii „vor îngheța în iarna 2025-2026" este bazată doar pe interpretarea unor informații vechi, fără context.