Fact Check: Guvernul României NU a interzis mașinile cu motor diesel

Fact Check

  • de: Jurnaliștii Lead Stories
Fact Check: Guvernul României NU a interzis mașinile cu motor diesel Obiectiv 2035

Este adevărat că Guvernul român a votat o ordonanță de urgență ce interzice mașinile cu motor diesel în România? Nu, nu e adevărat: ordinul aprobă Strategia pe Termen Lung pentru Reducerea Emisiilor de Gaze de Seră și urmărește alinierea la obiectivul Uniunii Europene de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. UE intenționează să atingă această țintă interzicând intrarea pe piață a mașinilor care produc dioxid de carbon din 2035, în vreme ce mașinile care există deja pe piață vor fi permise în continuare.

Afirmația a apărut într-un clip (arhivat aici) publicat pe TikTok, în data de 22 decembrie 2023, cu titlul "Mașinile diesel se interzic".

Așa arăta postarea pe TikTok la momentul redactării acestui material:

Screenshot 2024-05-01 at 20.51.37.png(Sursă: captură de ecran TikTok făcută joi, 4 ianuarie 2024, 12:08:00 UTC)

Guvernul a "votat recent o ordonanță de urgență care interzice mașinile diesel în România", spune vorbitorul din videoclip, adăugând că politicienii susțin "că această măsură este necesară pentru a reduce poluarea și pentru a promova autovehiculele electrice".

Documentul menționat este Hotărârea de Guvern nr. 1215/2023 (arhivată aici) ce implementează Strategia pe Termen Lung pentru Reducerea Emisiilor de Gaze de Seră - România Neutră 2050 (arhivată aici).

Strategia este în concordanță cu Legea europeană a climei (arhivată aici), care urmărește reducerea emisiilor de gaze de seră cu cel puțin 55 la sută până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, și transformarea economiei europene în "neutră climatic" până în 2050 (arhivată aici). Acest lucru înseamnă atingerea unui prag net zero de emisii de gaze de seră în statele membre, în mare parte prin eliminarea emisiilor, investirea în tehnologie verde și protejarea ariilor naturale.

Strategia pe termen lung a României propune măsuri de politici pentru decarbonizarea a șase sectoare cheie: Energie, Transport, Clădiri, Încălzire și Răcire, Agricultură și Silvicultură, și Deșeuri (link de arhivă aici). Aceasta analizează trei scenarii -- scenariul de referință, scenariul mediu și scenariul României neutre -- și stipulează că al treilea a fost selectat de autoritățile române pentru a fi implementat până în 2050.

În sectorul de Transport (secțiunea 6.2 din document - arhivată aici), strategia urmărește să atingă neutralitatea climatică prin introducerea autovehiculelor electrice sau pe bază de hidrogen și prin creșterea numărului de stații de încărcare pentru mașini electrice, astfel încât din ce în ce mai puține autovehicule să folosească benzină sau motorină (diesel).

Scenariile "de mijloc" și "România neutră" folosesc presupunerea că nu vor mai exista mașini cu motor diesel până în 2050. Cu toate acestea, documentul și hotărârea de guvern nu menționează interzicerea acestora.

Pentru a atinge neutralitatea climatică, Parlamentul European a aprobat, în 2023, un Regulament (arhivat aici) ce setează standarde de performanță CO2 mai stricte pentru autovehicule noi. Această reglementare urmărește o reducere cu 100 la sută a emisiilor de CO2 provenite de la mașini și dube noi până în 2035 și asigură faptul că toate vehiculele ce intră pe piață din acel an nu mai emit dioxid de carbon.

Vânzarea mașinilor pe bază de motorină va fi interzisă din 2035. Totuși, acest lucru nu înseamnă că toate mașinile existente care circulă pe drumuri până în 2035 trebuie să producă zero emisii, și reglementarea nu le afectează nici apoi, conform unui FAQ publicat de Parlamentul European (arhivat aici).

Cetățenii UE vor putea să conducă, în continuare, mașinile pe care le dețin, pe bază de benzină și motorină, dincolo de 2035. Pagina FAQ clarifică faptul că, dacă o mașină pe bază de motorină este cumpărată acum, aceasta va putea fi folosită până la finalul ciclului de funcționare. Inițiativa UE va demara în 2035 pentru a atinge neutralitatea climatică la nivelul transporturilor până în 2050 și ia în considerare ciclul tipic de funcționare al unei mașini de 15 ani, conform paginii dedicate.

Vorbitorul din clipul TikTok mai menționează și că guvernul român a instituit recent o limită anuală la kilometraj de 6.500 de kilometri pentru mașini personale -- o afirmație care dezinformează în raport cu aceeași strategie. Lead Stories România a demontat afirmația.

Despre noi

International Fact-Checking Organization EFCSN Meta Third-Party Fact Checker

Lead Stories este un site de fact-checking mereu în căutarea celor mai recente povești, imagini sau videoclipuri virale care sunt false, înșelătoare sau incorecte.
Ai văzut ceva? Spune-ne!.

Lead Stories este:


Cele mai citite

Cele mai recente

Distribuie părerea ta