Fact Check: Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Georgescu, NU a fost eliberat din arest

Fact Check

  • de: Jurnaliștii Lead Stories
Fact Check: Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Georgescu, NU a fost eliberat din arest Nu e eliberat

Este adevărat că Bogdan Peșchir, anchetat pentru finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu din 2024, ar fi fost găsit nevinovat și eliberat din închisoare? Nu, nu este adevărat: Peșchir este în arest preventiv, deși a contestat decizia instanței, care a menținut în 16 aprilie 2025 măsura privativă de libertate.

Afirmația a apărut într-un video (arhivat aici) publicat pe TikTok în 24 martie 2025, cu caption-ul "Militia lui Predoiu abuzeaza oameni nevinovati! Bogdan Peschir ELIBERAT". Suprapus unor imagini cu un grup de oameni care cere eliberarea lui Peșchir și discută cu polițiști, apare și textul:

Bogdan Peschir ELIBERAT L-ati inchis nevinovat

Așa arăta postarea pe TikTok la momentul redactării acestui material:

Screenshot 2025-04-02 at 13.20.00.png

(Sursa: captură de ecran TikTok făcută miercuri, 2 aprilie 2025, ora 13:20 EET)

Bogdan Peșchir, numit în rapoartele declasificate ale serviciilor de informații (arhivate aici) drept principalul sponsor al campaniilor de social media ale lui Călin Georgescu (prin aliasul online "bogpr"), a investit sute de mii de euro în plata unor influenceri și boți pentru a-l promova pe fostul candidat în campania prezidențială din 2024. Peșchir a fost reținut în 20 martie 2025 (arhivat aici), în urma a 17 percheziții domiciliare, efectuate de Poliția Română.

O zi mai târziu, el a fost arestat preventiv și se află în continuare în arest pentru coruperea alegătorilor. Judecătorii spun că el a conceput de mult timp strategia de a convinge alegătorii să voteze în favoarea lui Călin Georgescu, strategie care a fost „minuțios elaborată și pusă în aplicare". În aprilie 2025, judecătorii au analizat contestația lui Peșchir (arhivat aici) și solicitarea sa de a fi eliberat, care a fost respinsă (arhivat aici). O nouă contestație s-a încheiat în 16 aprilie tot cu judecătorii menținând măsura preventivă. (arhivat aici)

Aceștia au mai adăugat, într-o notă de motivare publicată pe 27 martie 2025 (arhivată aici) că, prin analiza comunicărilor online ale lui Peșchir, „rezultă, fără niciun dubiu, că inculpatul s-a implicat în campania electorală a candidatului independent CĂLIN GEORGESCU prin plata unor sume de bani, fiind identificată modalitatea de oferire de cadouri pe aplicația Tik Tok (plăți efectuate prin intermediul aplicației în timpul sesiunilor live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în bani), dar și plăți prin intermediul aplicației Revolut (conturi bancare deschise la Revolut Bank, prin bani și criptomonede), din contul personal și printr-un intermediar".

Ancheta este în desfășurare și Peșchir beneficiază de prezumția de nevinovăție până la proba contrarie.

Vrei să le spui și altora cât de adevărată e această afirmație?

Vezi cine i-a dat share (poate chiar prietenii tăi) și lasă link-ul în comentarii.:

Despre noi

International Fact-Checking Organization EFCSN Meta Third-Party Fact Checker

Lead Stories este un site de fact-checking mereu în căutarea celor mai recente povești, imagini sau videoclipuri virale care sunt false, înșelătoare sau incorecte.
Ai văzut ceva? Spune-ne!.

Lead Stories este:


Cele mai citite

Cele mai recente

Distribuie părerea ta