Fact Check: Maia Sandu NU interzice prin lege publicarea oricărui website

Fact Check

  • de: Jurnaliștii Lead Stories
Fact Check: Maia Sandu NU interzice prin lege publicarea oricărui website Măsură falsă

Este adevărat că Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a dat o lege care îi permite să interzică publicarea oricărui website? Nu, nu este adevărat. Șefa statului a interzis, în toamna lui 2023, mai multe platforme online și posturi TV care difuzau propagandă rusească.

Afirmația a apărut într-un videoclip publicat pe TikTok (arhivat aici), pe 16 august 2024, cu descrierea "Maia Sandu o dictatoare în devenire!". În descrierea de sub clip, utilizatorul TikTok a scris:

În Moldova, dictatura Maiei Sandu continuă să se întărească. Ea e semnat o lege care împuternicește Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul de Informații și Securitate să blocheze orice site wwb.

De asemenea, descriere continua astfel:

Aceste măsuri sunt demonstrative în contextul alegerilor prezidențiale din octombrie. Rămâne doar să urmeze exemplul Regatului Unit și să înceapă să închidă adolescenți de 15 ani pentru 10 ani pentru participarea la proteste.

Așa arăta postarea pe TikTok la momentul redactării acestui material:

caption maia sandu dictatoare.jpg

(Sursa: captură de ecran TikTok făcută marți, 20 august 2024, ora 10:20 EET)

Informațiile false de mai sus fac referire la o lege privind securitatea informațiilor (arhivată aici), pe care Maia Sandu a promulgat-o în iunie 2023 și care interzice difuzarea de știri și analize politice rusești - principala modalitate a regimului de la Kremlin de a-și răspândi propaganda în Moldova.

Legea a apărut în contextul izbucnirii războiului dintre Rusia și Ucraina și a fost valabilă pe perioada stării de urgență din Moldova, țară care are graniță directă cu Ucraina. Însă legea prevedea că interdicția se va aplica și după încetarea stării de urgență. Potrivit Consiliului Audiovizualului, războiul din Ucraina determină autoritățile de la Chișinău să ia măsuri dure față de propaganda venită din exterior.

Liliana Vițu, șefa Consiliului Audiovizualului din Moldova, a subliniat în iunie 2022 într-un interviu pentru JurnalTV (arhivat aici) sancțiunile care vor fi aplicate prin legea securității informațiilor:

Se instituie noțiunea de dezinformare, care presupune sancțiuni mult mai dure. (...)În cazul dezinformării va exista dreptul de a suspenda licența până la șapte zile, iar acest lucru se poate întâmpla și în perioada electorală, perioadă foarte importantă, când asistăm la o abundență de dezinformare.

Mai exact, legea securității informaționale interzice știrile și emisiunile analitice din țările care nu au ratificat Convenția privind televiziunea transfrontalieră. Convenția Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră (arhivată aici), adoptată de Consiliul Europei în 1989, reglementează difuzarea programelor de televiziune între statele membre pentru a asigura libertatea de recepție și retransmisie. Aceasta stabilește norme comune privind conținutul programelor, protecția minorilor, publicitatea și respectarea drepturilor de autor. Scopul său este de a promova cooperarea internațională în televiziune și de a proteja valorile democratice, adaptându-se evoluțiilor tehnologice și schimbărilor din domeniul audiovizualului. Actul normativ, descris de opoziția Republicii Moldova drept „instituirea cenzurii", prevede că 50% din conținutul difuzat pe posturile TV trebuie să provină din UE, SUA și state care au ratificat această Convenția.

În baza acestei legi, șefa statului a putut decide, în noiembrie 2023, înainte de alegerile locale, să blocheze 31 de platforme online - dintre care 21 controlate de Rusia, și să suspende licența a șase posturi TV. Ea a acuzat Moscova de cumpărarea alegători înainte de această rundă de alegeri.

Mai exact, Comisia pentru Situații Excepționale a decis suspendarea activității (arhivat aici) a șase posturi de televiziune - Orizont TV, ITV, Prime, Publika TV, Canal 2 și Canal 3 -, la recomandarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS). „Avem dovezi că urmăresc un interes în afara Republicii Moldova, în scopuri destabilizatoare", a explicat premierul Dorin Recean pentru TVR Moldova (arhivat aici). Din raportul prezentat, SIS deținea informații și probe (arhivat aici) că Federația Rusă a vrut să influențeze alegerile locale din 5 noiembrie 2023 și să submineze procesul democratic din Republica Moldova, inclusiv prin intermediul unor campanii de dezinformare desfășurate la aceste posturi TV.

Prin intermediul unui raport, prezentat Comisiei pentru Situații Excepționale, SIS a demonstrat că aceste televiziuni sunt subordonate grupărilor criminale Șor și Plahotniuc, care, prin persoane interpuse, acționează în tandem pentru destabilizarea situației din Republica Moldova. Posturile în cauză sunt finanțate prin diverse scheme obscure, în baza unor parteneriate încheiate cu persoane incluse în listele de sancțiuni internaționale.

După ce a fost criticată și acuzată de cenzură de către Rusia, președinta Maia Sandu a delcarat într-un interviu video pentru JurnalTV (arhivat aici) că nu ia lecții de democrație de la Kremlin.

screenshot emisiune Maia Sandu.jpg

(Sursa: captură de ecran de pe Youtube făcută marți, 20 august, ora 11:06 EET)

Șefa statului a subliniat faptul că Moldova stă mai bine decât Rusia când vine vorba de libertatea presei:

Este de râs, pentru că Federația Rusă, care a expulzat sau a închis toată presa liberă, vine să ne dea lecții de democrație. Dacă vedeți, în clasamentele internaționale, Republica Moldova este mult mai bună decât Federația Rusă și chiar unele state din UE când vine vorba de libertatea presei. Noi ţinem la liberarea de exprimare. Toţi cetăţenii din Republica Moldova pot să audă cum de dimineaţă până seara cineva critică guvernarea, ceea ce nu veţi auzi în Federaţia Rusă.

„Putin nu se va opri dacă nu va fi oprit, iar costurile vor fi mult mai mari pentru toți", a mai spus Maia Sandu în cadrul unui alt interviu pentru jurnaliști (arhivat aici), în decembrie 2023. Șefa statului a adăugat că sprijinul lumii libere pentru Ucraina trebuie să continue până când această țară va câștiga războiul pornit de Moscova.

Dacă Putin nu va fi oprit, costurile vor fi mult mai mari pentru toți. Bineînțeles, Ucraina face sacrificiul suprem. Dar, dacă Kremlinul nu este oprit, atunci cu toții vom suporta costuri mult mai mari. Și este în interesul tuturor, nu doar în interesul Ucrainei și în interesul Republicii Moldova, ca Ucraina să câștige acest război, să fie ajutată acum.

În concluzie, legea privind securitatea informațională, care va rămâne în centrul atenției cel puțin până la alegerile prezidențiale din Moldova din toamna lui 2024, se referă în primul rând la controlarea propagandei și dezinformării rusești și nu la interzicerea altor platforme media care publică materiale documentate din surse reale, verificabile, fie ele și despre Guvernul din Republica Moldova.

Despre noi

International Fact-Checking Organization EFCSN Meta Third-Party Fact Checker

Lead Stories este un site de fact-checking mereu în căutarea celor mai recente povești, imagini sau videoclipuri virale care sunt false, înșelătoare sau incorecte.
Ai văzut ceva? Spune-ne!.

Lead Stories este:


Cele mai citite

Cele mai recente

Distribuie părerea ta